Un an din viața lui Dintosul, dintele cel șmecher
Dințosul cu figura lui de smecher încercân să domine doar prin privire.
Bacterițoiul o bacterie
șireată având o bâtă de baseball incercând să-l doboare pe Dințosul.
Era odată un dinte pe nume Dintosul, un molar cu personalitate – mare, puternic și cu o șapcă albastră trasă pe cap, căci așa îi plăcea lui să se prezinte. Dintosul era binecuvântat cu o smalț de diamant și se lăuda mereu că nici măcar o carie nu-l poate dărâma. „Hai, că am rezistență, nu glumă!” obișnuia să spună el, scuipând cu un aer de superioritate. Dar, oricât de curajos era, nici Dintosul nu putea scăpa de pericolele unui an plin de provocări în lumea dinților.
Lunile reci de iarnă: Bătălia cu Bacterițoiul
La
începutul anului, Dințosul își ducea traiul liniștit, dar prin luna ianuarie, a
simțit că ceva nu era în regulă. Într-o zi, în timp ce se relaxa alături de
Periuța lui favorită, o veterană cu perii puțin uzați dar încă în formă, simți
o zgârietură ciudată pe suprafața smalțului. „Ehe, ce-o fi asta?!” se întrebă Dințosul,
cu un aer de superioritate.
Află
curând că zgârietura era opera lui Bacterițoiul, o bacterie șireată, care
tocmai plănuia să sape un tunel în smalțul lui Dințosul pentru a crea o carie. Dințosul
râse: „O, Bacterițoiule, n-ai idee în ce te-ai băgat!” Și dă-i luptă! Dințosul
scoase Periuța, care se încordă din toți perii, și începu să frece, frece, până
când Bacterițoiul începu să tremure. Apoi, împreună cu Apa de Gură Acidă,
cunoscută în lumea bacteriilor drept „Furtuna Verde”, reuși să-l sperie pe
Bacterițoi care fugi ca un șoricel, lăsându-l pe Dințosul triumfător.
„He-he, bine că te-ai prins cine e șeful aici,” mormăi Dințosul, scuipând o picătură de pastă de dinți.
Primăvara: Aventura cu Resturile de Mâncare
Lunile
treceau, iar Dințosul se simțea invincibil. Dar, în luna aprilie, începu
sezonul gustărilor de seară – biscuiți, covrigei, poate chiar și niște
floricele. Dințosul știa că nu e bine să doarmă fără să se spele pe dinți, dar
uneori oboseala îl mai prindea pe picior greșit. Așa că într-o dimineață, simți
un disconfort.
„Ia
uite, cine s-a instalat aici, pe la rădăcină?” zise el supărat, descoperind o
bucată de covrig rămasă înfiptă în gingie. Intră în acțiune Ața Dentară, un fel
de liană subțire, dar precisă, cu o personalitate comică și guralivă. Ața
Dentară făcea glume, chicotea, dar când era vorba de muncă, nimeni nu se mișca
mai repede ca ea. Cu o acțiune rapidă și precisă, înlătură restul de covrig,
iar Dințosul se simți din nou confortabil.
„Bravo, Ață! N-aș putea fără tine,” recunoscu Dințosul, deși n-ar fi spus-o prea des, căci nu-i stătea în fire să arate prea multă slăbiciune.
Vara: Caria cea mare și călătoria la dentist
Ajunse
vara și odată cu ea, ispitele dulci! Dințosul nu era un fan al zahărului, dar
mai mușca și el dintr-o înghețată. Însă, din neatenție, începuse să se formeze
o carie mică, insistentă, care râdea de el noapte de noapte, șoptindu-i: „Hei, Dințosule,
de data asta sunt aici să rămân!”
Dințosul
încercă toate armele: Periuța freca cu putere, Apa de Gură Acidă se izbea de
carie, dar nimic nu părea să funcționeze. Cu un oftat de regret, Dințosul
șopti: „E timpul să merg la dentist…”
La
dentist, Dințosul tremura ușor, dar și zâmbea larg, să-i arate că nu îi era
chiar frică. Dentistul era calm, iar cu o freză fină și migăloasă, îndepărta
toată caria care-l chinuise. Dințosul, în timp ce simțea cum dentistul repara
fiecare colțișor, înțelegea că nici cei mai tari dinti din lume nu sunt
neînfricoșați de dentist, ci au nevoie de el.
„Gata,
Dințosule. De-acum vei străluci din nou!” spuse dentistul.
„Mulțumesc, dom’ doctor! Promit că n-o să mai las bacteriile să se apropie de mine!” zise Dințosul respectuos, deși știa și el că va fi greu.
Toamna: Prevenția și Mândria de A Fi Un "Dinț" Curat
Toamna
era anotimpul lui preferat, iar Dințosul, vindecat și lucios, era mai atent la
igienă ca niciodată. Se spăla dimineața, seara și chiar și după mesele de prânz
când mai găsea timp. Periuța râdea și glumea că Dințosul devenise „prea
serios”, dar lui nu-i păsa.
„Ascultă,
măi, Periuțo, dacă n-ai fi fost tu și prietenii tăi, unde-aș fi ajuns eu?”
întrebă Dințosul, cu o mândrie sinceră în glas.
„Ah,
da, Dințosule, doar nu crezi că te descurcai singur!” chicoti Periuța.
„Ei
bine, poate că nu,” recunoscu Dințosul. Și de atunci, în fiecare seară,
povestea aventurile sale celorlalți dinți, învățându-i cum să se ferească de
carii și să fie atenți cu mâncarea care rămânea între ei.
Într-un an plin de peripeții, Dințosul devenise nu doar un dinte curat, dar și un adevărat model de urmat în lumea dinților. Iar seara, când toți dinții adormeau, Dințosul își scotea șapca, zâmbea pentru el însuși și știa că, deși nu putea scăpa de toate primejdiile vieții de dinte, cu ajutorul echipei lui loiale și al dentistului de încredere, nici o carie n-ar fi putut vreodată să-i fure strălucirea.
Dințosul înfruntând caria și
resturile de mâncare. Povestea se termină, Dințosul fiind fericit cu prietenii
lui Periuța si Ața dentară.
